2.3. Poziții în timpul mersului

Circulaţia pe benzi

 

Prin bandă de circulaţie se înţelege subdiviziunea longitudinală a părţii carosabile, materializată prin marcaje rutiere sau alte mijloace, dacă are o lăţime corespunzătoare pentru circulaţia într-un sens a unui şir de vehicule, altele decât vehiculele care se deplasează pe două roţi.

Pe un drum public prevăzut cu minimum trei benzi pe sens, când conducătorii a două autovehicule circulă în aceeaşi direcţie, dar pe benzi diferite şi intenţionează să se înscrie pe banda liberă dintre ei, cel care circulă pe banda din dreapta este obligat să permită celui care vine din stânga să ocupe acea bandă.

Pe drumul public cu mai multe benzi, conducătorii de vehicule care circulă pe o bandă care se sfârşeşte, pentru a continua deplasarea pe banda din stânga trebuie să permită trecerea vehiculelor care circulă pe acea bandă.

Prin preselecţie se înţelege ocuparea din timp a benzii sau a rândului, corespunzător direcţiei de mers. În intersecţiile cu marcaje, zona de preselecţie este materializată prin linie continuă. Preselecţia se face de la o distanţă de cel puţin 50 m de colţul intersecţiei atât în localităţi cât, şi în afara acestora, cu respectarea semnificaţiei indicatoarelor şi marcajelor pentru semnalizarea direcţiei de mers.

În zona de preselecţie sunt interzise toate manevrele. Dacă din neatenţie conducătorul unui vehicul a ajuns pe o altă bandă decât cea voită, îşi va continua deplasarea pe direcţia indicată de săgeţi până la prima intersecţie, unde încadrându-se corect, va putea ajunge pe direcţia dorită.

 

Numerotarea benzilor de circulaţie se face de la acostament către axul drumului. Trecerea de pe banda de circulaţie nr 1, pe banda nr 3, cu intenţia de a executa virajul la stânga, se face succesiv, nu în diagonală, astfel într-o localitate, această manevră trebuie începută de la o distanţă de cel puţin 150 m.

Dacă în intersecţie circulă şi tramvaie, iar spaţiul dintre şina din dreapta şi trotuar nu permite circulaţia pe două sau mai multe rânduri, toţi conducătorii de vehicule, indiferent de direcţia de deplasare, vor circula pe un singur rând, lăsând liber traseul tramvaiului.

În cazul în care tramvaiul este oprit într-o staţie fără refugiu pentru pietoni, vehiculele trebuie să oprească în ordinea sosirii, în spatele acestuia, şi să îşi reia deplasarea numai după ce uşile tramvaiului au fost închise şi s-au asigurat că nu pun în pericol siguranţa pietonilor angajaţi în traversarea drumului public.

Schimbarea direcţiei de mers prin virare la dreapta sau la stânga este interzisă în locurile unde sunt instalate indicatoare cu această semnificaţie.

Dacă în apropierea unei intersecţii este instalat un indicator sau aplicat un marcaj care obligă să se circule într-o anumită direcţie, vehiculele trebuie să fie conduse numai în direcţia sau direcţiile indicate. În situaţiile în care există benzi speciale pentru executarea manevrei, schimbarea direcţiei de deplasare se face prin stânga centrului imaginar al intersecţiei, iar dacă există un marcaj de ghidare, cu respectarea semnificatiei acestuia.

Schimbarea direcţiei de mers spre stânga, în cazul vehiculelor care intră într-o intersecţie circulând pe acelaşi drum în aliniament, dar din sensuri opuse, se efectuează prin stânga centrului intersecţiei, fără intersectarea traiectoriei acestora. Vezi imaginea de mai jos:

Amenajările rutiere sau obstacolele din zona mediană a părţii carosabile se ocolesc prin partea dreaptă.

Se interzice circulaţia participanţilor la trafic pe sectoarele de drum public la începutul cărora sunt instalate indicatoare ce interzic accesul.


Circulaţia pe rânduri


La intersecţiile fără marcaje, conducătorii vehiculelor ocupă în mers, cu cel puţin 50 m înainte de intersecţie, următoarele poziţii:

  • rândul din dreapta (de lângă bordură), cei care vor să schimbe direcţia de mers spre dreapta;
  • rândul din stânga (de lângă axul drumului), cei care vor să schimbe direcţia de mers spre stânga;
  • oricare dintre rânduri, cei care vor să meargă înainte.

Leave a comment