REŢEAUA RUTIERĂ

Drumul public este definit ca fiind orice cale de comunicare terestră folosită pentru deplasarea vehiculelor şi a pietonilor.
Partea carosabilă a drumului este partea pe care se deplasează vehiculele. Poate fi asfaltată, pietruită sau poate fi din beton.
Acostamentul drumului public este legătura dintre partea carosabilă şi şanţ. Poate fi la acelaşi nivel cu carosabilul sau poate fi denivelat în sus sau în jos. Poate fi folosit şi pentru deplasarea pietonilor.
Trotuarul este întâlnit în interiorul localităţilor şi este folosit pentru deplasarea pietonilor.
Şanţul şi rigola sunt folosite pentru preluarea apei de pe carosabil.

Rampa este porţiunea de urcare a unui drum, iar panta este porţiunea de coborâre a unui drum.

Curba este porţiunea care uneşte două aliniamente (porţiuni în linie dreaptă) consecutive.

Orice drum public are două sensuri de circulaţie (excepţie face drumul cu sens unic). Prin sens de circulaţie se înţelege acea porţiune din partea carosabilă a drumului pe care toate vehicolele se deplasează în aceeaşi direcţie.     Cele două sensuri de circulaţie sunt separate deaxa drumului. Aceasta poate fi imaginară sau materializată prin marcaj. În general, axa drumului coincide cu axa de simetrie.

Rândul este subdiviziunea longitudinală a sensului de circulaţie suficient de lată pentru a putea circula un şir de vehicule. În cazul în care subdiviziunile sunt separate prin marcaj, se vor numi benzi de circulaţie.

Prin vehicul se înţelege orice sistem mecanic care se deplasează în mod frecvent pe drumul public şi este folosit pentru transport de persoane, bunuri sau efectuare de servicii. Acesta poate avea un motor (sau sistem propriu de propulsie) şi se numeşte autovehicul, sau poate fi un vehicul simplu (căruţă, bicicletă, cărucior tras sau împins cu mâna).
Prin remorcă se înţelege acel vehicul special construit pentru a fi tractat de un autovehicul. Prin semiremorcă se înţelege acea remorcă la care lipseşte axa din faţă, o parte din greutatea semiremorcii fiind preluată de autovehiculul tractor prin intermediul sistemului de cuplare.

Din punct de vedere administrativ există drumuri de interes naţional (autostrada, drumul expres, drumul naţional-european şi cel naţional) şi drumuri de interes local (judeţean, comunal, vicinal şi strada).Aceste categorii de drumuri se pot identifica după bornele kilometrice sau după indicatoarele rutiere.
Autostrada este un drum public modern destinat circulaţiei autovehiculelor. Ne oferă posibilitatea de a ne deplasa cu viteză mare în condiţii de siguranţă. Autostrăzile nu se intersectează la acelaşi nivel cu alte categorii de drumuri cu linii de tramvai sau cale ferată.
Indicatorul de autostradă este litera mare A într-un chenar verde şi un număr de ordine (exemplu: A1).

Pe autostradă:
– viteza maximă este de 130 km/h;
– este interzisă circulaţia vehiculelor care, prin construcţie sau din alte cauze, nu pot depăşi viteza de 50 km/h;
– este interzisă circulaţia autovehiculelor cu mase sau gabarite depăşite fără autorizaţie specială de transport eliberată de administratorul drumului;
– este interzisă circulaţia, oprirea sau staţionarea pe banda de urgenţă;
– este interzisă circulaţia pietonilor;
– este interzisă circulaţia căruţelor, a animalelor, a vehiculelor trase sau împinse cu mâna, a bicicletelor, mopedelor, tractoarelor şi maşinilor autopropulsate pentru lucrări agricole;
– este interzisă staţionarea şi parcarea în alte locuri decât cele special amenajate şi semnalizate; în cazul unei avarii, autovehiculele se scot pe banda de urgenţă;
– este itnerzisă învăţarea conducerii, manifestaţiile, defilările, cortegiile şi competiţiile sportive;
– sunt interzise încercările prototipurilor de autovehicule;
– pe banda de urgenţă se pot deplasa doar autovehiculele poliţiei, pompierilor sau ambulanţele, numai în cazul în care celelalte benzi sunt ocupate.
Drumul expres este un drum asfaltat, cu cel puţin două benzi pe sens. Viteza maximă este de 100 km/h. Oprirea este interzisă. Este semalizat cu indicatorul “Drum pentru autovehicule”

Drumul naţional-european este semnalizat cu litera mare E într-un chenar pe fond verde şi un număr de ordine (exemplu E70). Viteza maximă admisă este 100 km/h, oprirea fiind interzisă.

Drumul naţional leagă capitala ţării de reşedinţele de judeţ. Viteza maximă este de 90 km/h. Calota bornei kilometrice este vopsită în roşu.

Drumul judeţean leagă reşedinţa de judeţ cu celelalte oraşe şi comune. Viteza maximă admisă este 90 km/h. Calota bornei kilometrice este vopsită în albastru.

Drumul comunal leagă reşedinţa de comună cu celelalte sate componente. Viteza maximă admisă este 90 km/h. Calota bornei kilometrice este vopsită în galben.

Străzile sunt drumurile din localităţi. Acestea sunt egale între ele indiferent de denumirile lor (bulevard, şosea, splai, chei, alee, stradă, uliţă, etc.) Viteza maximă admisă este 50 km/h.
Recunoaşterea drumurilor este foarte importantă deoarece ne indică viteza maximă admisă, manevrele permise şi interzise dar şi prioritatea de trecere.

Leave a comment