MARCAJELE

Rolul cel mai important al marcajelor este de a organiza traficul, dar poate să îi şi avertizeze sau îndrumeze participanţii la trafic.
Marcajele sunt de mai tipuri:
a) Longitudinale:
– de separare a sensurilor de circulaţie: discontinue, continue, duble sau mixte;
– de delimitare a benzilor: cu circulaţie normală, cu circulaţie reversibilă, de accelerare, de deaccelerare, de stocare, pentru vehicule lente, destinate mijloacelor de transport în comun, delimitare a părţii carosabile.
b) Transversale:
– de oprire;
– de cedare a trecerii;
– de traversare pentru pietoni;
– de traversare pentru biciclişti;
– pentru spaţii interzise;
– pentru spaţii înguste.
Marcajul longitudinal format dintr-o linie continuă simplă sau dublă, interzice trecerea cu vehiculul peste el.
Marcajul format dintr-o linie continuă, aplicat pe bordura trotuarului sau pe marginea părţii carosabile, interzice staţionarea vehiculelor pe acea parte a drumului. interzice trecerea cu vehiculul peste el.
Marcajul longitudinal format dintr-o linie discontinuă simplă sau dublă, permite trecerea peste aceasta. Marcajul longitudinal format dintr-o linie continuă şi una discontinuă alăturate, are pentru conducătorul de vehicul, semificaţia liniei celei mai apropiate în sensul de mers.

Leave a comment